vineri, 30 aprilie 2010

Imagini Transfagarasan..(Transfagarasan Passage)



Pornit din comuna Bascov, dupa 61 km dincolo de comuna Arefu începe portiunea asa numitului Transfagarasan, pe o lungime de aproximativ 91 km.


Transfagarasanul (de la prefixul „trans-” + Fagaras) face parte din Drumul National 7C (DN7C) si este unul din cele mai spectaculoase drumuri din România, numit si „drumul din nori”, care leaga regiunea istorica a Munteniei cu Transilvania.
Drumul construit peste Muntii Fagaras, cel mai înalt lant muntos din România, care face parte din Carpatii Meridionali, este un drum asfaltat care în apropierea tunelului de lînga Lacul Bâlea, ajunge la altitudinea de 2042 m. Transfagarasanul este situat pe locul al doilea ca altitudine în România dupa soseaua Transalpina (DN67C) cu 2145 m din Muntii Parâng, dar aceasta însa nu este asfaltata în totalitate.
Primul segment al Transfagarasanului trece prin fata hidrocentralei de la Vidraru amplasata subteran în masivul Cetatuia. De aici, în apropierea cetatii Poenari, drumul urca pe serpentine si viaducte, trecând prin trei tunele mai scurte ajungând pe Barajul Vidraru, care cu ai lui 307 m leaga Muntii Pleasa si Vidraru. Trecând barajul, drumul continua în partea stânga de-al lungul lacului Vidraru pîna la începutul acestuia. În continuare drumul începe sa urce în serpentine, trecând pe la Cascada Capra, pîna la partea sudica al tunelului de la Capra la Bâlea Lac, unde cu o lungime de 887 m strabate Muntii Fagaras. Tunelul Bâlea, cel mai lung tunel din România, cu o înaltime de 4,4 m, 6 m latime si un trotuar cu o latime de 1 m, neiluminat si neaerisit, face legatura cu partea nordica a Transfagarasanului.
În partea nordica a drumului, dupa Tunelul Bâlea Transfagarasanul trece prin rezervatia naturala Golul Alpin si Lacul Bâlea, pe la lacul glaciar Bâlea urmat de o coborâre abrupta în serpentine. Trece în apropierea cascadei Bâlea, care este o cascada în trepte de aproximativ 68 m, cea mai mare de acest fel în România, si se afla la altitudinea de aproximativ 1230 m.d.M.
În timpul iernii, de obicei de la 1 noiembrie pâna în 30 iunie (sectorul cuprins între kilometrul 104 de la Piscu Negru si kilometrul 130 la cabana Bâlea Cascada), când Transfagarasanul este închis circulatiei rutiere, la Lacul Bâlea se poate ajunge cu telecabina, de la cabana „Bâlea Cascada” din apropierea cascadei Bâlea.
Unul din tronsoanele cele mai dificile ale Transfagarasanului, este cuprins între Lacul Bâlea si Bâlea Cascada pe o lungime de 13 km. De la Bâlea Cascada pîna la intersectia cu drumul DN1 sau si drumul european E68 în apropierea comunei Cârtisoara, mai sunt 21 km.
Transfagarasanul trece peste 830 podete, 27 viaducte; pentru constructia lui a fost necesar sa fie dislocate mai multe milioane de tone de roca; pentru aceasta s-au folosit de exemplu: 6520 tone de dinamita, din care 20 de tone numai la tunelul Capra – Bâlea si multe alte materiale de constructii

12 comentarii:

S-Hell spunea...

da.buna serie..plac 1,2 si 3 , cu accent pe ultimele doua..frumoase incadrari.. nu prea ma-mpac eu cu prelucrarea hdr, dar mere.. spor!

Gonzalo g. Arroyo spunea...

nice pics and so cool blog

regards

Karla spunea...

Frumoase poze:)
Un efect pictural pe care habar n-am cum l-ai realizat:)

Ñoco Le Bolo spunea...


Un amazing road in a beautiful landscape.
The highest road in Romania

Saludos

CristalRasgado & LaMiradaAusente
________________________________

María García spunea...

Your's blogs are very nice. Im like so much your work. Saludos from Menorca

Laura Herrera spunea...

Que belleza, parecen cuadros! un abrazo

Costea spunea...

Imaginile mă fac să îmi fie şi mai mult dor de munte. :((

Mercedes spunea...

¡que maravillosas montañas! has hecho unas tomas sensacionales.
He visitado tu blog y me encanta.Te he agregado en el mío para poder sesguirte de cerca.

Un saludo, Mercedes

Sandra Gaspar spunea...

Fantástico trabalho. Parabéns!

Adorei o blog.

Beijos

Mariana Copello spunea...

beautifull place and colors!
welcome to un Mar sin apuros........

bye

Iacob Kosta Iulian spunea...

fain !!!

José-Elías Rodríguez spunea...

Wonderfull landscapes, taken with an incredible light and sensibility.